Un copil din Iași a descoperit o bucată dintr-un cap uman, pe un câmp! Pe ce pistă merg polițiștii

Un copil din Iași a descoperit o bucată dintr-un cap uman, pe un câmp! Pe ce pistă merg polițiștii
Foto Mediafax (caracter ilustrativ)
Publicat: 26/11/2020, 09:23

Un copil din Iași a făcut o descoperire macabră! Acesta a găsit pe câmp o bucată de craniu uman și a chemat poliția. De unde ar putea proveni osemintele umane!

„Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe un câmp din comuna ieșeană Răchiteni au fost găsite rămășițe umane. Se fac verificări pentru a se stabili cu exactitate cum au ajuns acestea acolo”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Locuitorii  din zonă nu știu de unde ar putea proveni osemintele!

Locuitorii din zona respectivă nu știu cum ar fi putut să ajungă acel craniu acolo.

„Nu mi-a venit să cred prima dată, am crezut că sunt de animal oasele, nu de om. De la noi nu cred că sunt, or fi fost aduse”, a spus un localnic, citat de presa locală.

Pe ce pistă merge Poliția

Potrivit BZI, una din ipotezele de lucru ale anchetatorilor este legată de faptul că în 2008, în zonă au fost inundaţii puternice, care au afectat şi cimitirul local. Este ciudat însă cum ar fi putut sta 12 ani fără ca nimeni să sesizeze.

Poliţiştii urmează să afle cu exactitate cum s-au desfăşurat lucrurile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de închisoare de la 1 la 5...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
Filmul care face furori pe Netflix. Povestea e inspirată din realitate
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×